Postări

Se afișează postări din mai, 2022

Promisiune

Imagine
  Și m-am pierdut... De mine sau pe mine. Dar nu mai știu Eu cine sunt ?   Și m-am pierdut... Nu mă întreb De ce sau când, Nu cred c-aș ști Căci mă tot uit.   Și mă știam, Mă învățasem cu tot cu Virgule și punct. Și chiar credeam Că asta sunt.   Și m-am pierdut... De mine, dor îmi e de mult. Mă chem în zori, Mă cer în seară, De-aș fi cu mine, iară...   M-aș așeza în fața mea, Și m-aș privi, m-aș întreba, M-aș tot citi, M-aș recita vers după vers Până-aș avea din nou un sens.   Și m-as lega apoi de mine Cu lanțuri greu de desfăcut. Si de e soare, de e vânt, Si de-o să stau Și de-o să plec, Să nu mă uit.   Să nu rămân în urmă, iară, Să nu mă pierd a doua oară, Să nu mai fiu, așa promit, Un suflet adormit. Foto by    h.koppdelaney

În poezie

Imagine
Dacă aș fi o rimă, Aș căuta un vers Cu el să mă-mpletesc. Și chiar și imperfectă De-aș fi, i-aș da un sens.   Dacă aș fi o rimă, Un vers aș căuta. Și-apoi cu el, îmbrățișată În poezie aș sta.   Încrucișați în strofe, Împerecheați în ritm, Dacă aș fi o rimă În versul meu sublim.   Dacă ai fi un vers, Iar eu ți-aș fi măsura, M-aș picura-n silabe Și-aș crește legătura Cu versul care ești, Cu cel care vei fi, Și-aș construi o strofă, Aș naște poezii, Căci din iubirea noastră, Poeții s-ar hrăni.   Și-ar înmuia condeiul În liric și apoi, Ar umple foi întregi Idila dintre noi.   Și ne-ar picta-n cerneală, Eterniza în foi, Am dăinui în doi, Atâta îndrăzneală De am găsi în noi: Să nu fii un vers liber, Să vreau să-ți fiu eu, rimă, Să inspirăm poeme Iubirea ce-o exprimă.   Foto by  Kez Price