povestitoaredeganduri

  Ești ca o statuie de gheață, Ce atinsă de-un deget de foc, Se topește toată Și-n palma-mi rămâne un strop. Ești stropul de apă, Sorbit de buze fierbinți Ce murmură rugăminți În palma rămasă Goală și arsă, Când gura secată, Deshidratată, De suferință uscată, Te scapă-n tăcere Și-aluneci în sufletu-mi pârjolit De durere.   Iar arșița de acolo, Te-nhață. Nu-mi lasă speranță Că ai putea rămâne în viață. Știu că iubirea ta e-n amurg Și ultimele lacrimi îmi curg, Căci n-am știut de îngheț Să te țin departe. Și nici din foc, nu pot, Să te scap de moarte.   Și-acum, Ești doar o urmă umedă Rămasă pe podea, Drept mărturie că tu, cândva, Ai fost vie în viața mea.   Iar eu ? Eu sunt doar un corp uscat, De tine uitat, De regrete mâncat, Stau sfărâmat Și aștept un vânt, Cu putere, Să mă spulbere bucățele. Să mă-mprăștie în zare, Mâini și picioare, Suflet și amintiri, Inima, ce mai are Doa...