Dimineata

 

Suna ceasul, 6 dimineata.

Nici noaptea nu ai dormit bine.

Sunetul alarmei topaie nervos prin creierul tau obosit.

De fapt, erai treaza de ceva vreme, anticipand taraitul telefonului dar sperand ca te inseli si cumva, printr-o minune, mai e o jumatate de noapte iar tu te vei trezi odihnita, cu energie si chef de viata.

Deschizi ochii si inca e intuneric, parca si simti frigul de afara ce asteapta sa te insface flamand.

Asa ca iti spui – “mai stau 5 minute”, 5 minute in caldura plapumii, atat de dulci 5 minute …

Atat de periculoase 5 minute …, 5 minute care te pot arunca in ghearele traficului hulpav.

Preferi sa infrunti frigul si intunericul decat sa cazi prada traficului si inerentelor reprosuri: “am plecat tarziu,… intarziem,…de ce nu conduci mai repede,…daca eram cu tati ajungeam deja”.

Si toate astea in timp ce creierul tau adormit inca, incearca sa faca fata multimii de lumini si obiecte miscatoare ce danseaza nebuneste in jurul tau. Si da, parca toate masinile merg mai repede decat tine. Dar atat poti acum. Mai tarziu, cand o sa ai mai multa energie, o sa fii si un sofer mai bun, iti spui ca o incurajare.

Gandul asta te face sa suporti mormaielile si oftaturile si indicatiile despre cum ar trebui sa conduci.

- Cum poti sa te crezi mare expert in ale volanului cand nu ai condus niciodata ?

- Ba am condus o data la karturi si am condus foarte bine – iti spune atotstiutor.

…Da, taci, stii ca e o lupta pierduta si oricum e prea dimineata ca sa o porti.

Sa revenim…sari din pat, trezesti copilul si incepe ritualul: “Hai mai repede. Ce faci atat in baie ? Mananca odata, in 15 minute plecam. Hai…hai…hai…”

De ce faci asta ?

Pentru ca desi tu stai la usa de 15 minute  imbracata, incaltata, cu geanta in brate, asteptand…stii ca daca nu plecati la timp, tot TU esti cea vinovata…vinovata ca nu ai tras de el, vinovata ca nu conduci suficient de repede…nici nu este nevoie de motive…vinovata.

In cele din urma plecati, e inca intuneric, cainii, pe care i-ai hranit mai devreme oarecum deranjati ca i-ai trezit, cascand si intinzandu-se, s-au dus inapoi in cusca, isi continua somnul.

In timp ce inchizi poarta si strangi geaca mai tare in jurul tau, frigul deja s-a strecurat parsiv spre pielea ta, te mai uiti o data in urma: chiar nu ies dupa tine?

Nu, nu ies, dorm.

Simti o unda de regret…mai bine as fi caine, dar te scuturi de ganduri si frig si pleci la drum.

Ajungeti la timp, parchezi si in timp ce el isi aduna lucrurile, astepti…stii ca daca e o zi buna, o zi rara, o zi cu noroc, o sa primesti un “pa mami, te iubesc”.

Dar nu, nu e o zi rara, nu e ziua aia in care iti suni jumatatea si ii spui mandra : “astazi mi-a zis fi-tu ca ma iubeste 😊 ”…nu, e ziua lui: ”Hai, pa”.

In timp ce portiera iti e trantita in nas, apuci sa ii spui: “Succes, sa ai o zi buna”…dar nu prea tare, fereasca sfantu’ sa fie vreun coleg prin preajma si sa te auda.

E una dintre crimele de neiertat pentru o mama de adolescent: nu-i poti iubi decat in casa, cu lumina stinsa si jaluzelele trase.

In public sunteti doi straini care relationeaza distant si politicos.

E suficient si asa.

Politicos…e una din zilele bune.

Iti strunesti creierul inca letargic sa urmeze traseul catre cafeneaua ta obisnuita, iti cumperi cafeaua preferata, inca nu bei, in drum spre masina iti place sa simti caldura lichidului cum trece prin pahar in degetele tale, ca un preludiu.

Iti place sa inspiri mirosul si sa-l lasi sa urce, sa-si faca loc, sa ajunga la portile mintii tale si sa o trezasca la viata.

Urci in masina, pornesti motorul, abia atunci iei o gura de cafea, incet, o simti cum se strecoara in tine odata cu lumina zilei.

Mai iei o gura de cafea, apesi acceleratia si da, acum poti, acum esti gata sa-ti duci bataliile zilei.