Invata-ma sa nu te mai iubesc - fragment

 

Nici nu stiu ce m-a trezit mai degraba , durerea asta crancena de cap sau lumina zorilor ?

Uitandu-ma pe fereastra, la dimineata mohorata, la picaturile de ploaie ce aluneca pe geamul rece in siruri ordonate, realizez ca durerea de cap.

Ceasul arata 6:45, mai am timp de putina leneveala, ma gadesc, incercand sa ignor pulsatiile dureroase, cand o voce imi tipa brusc intre tample, in timp ce ochii mi se fac mari: ce naiba ai facut aseara ?!?!

Printr-o ceata ce simt ca as vrea sa nu se imprastie, sa inabuse sub ea tot ce s-a intamplat, sa faca sa dispara, imaginile incep usor, usor sa se aseze in ordine, unele dupa altele, facandu-ma sa scot un geamat dezolat.

 

Eram in barul de la Romana, la sfarsitul programului, la un pahar de vin cu colegii, cand a aparut el.

Eram suparata de cum merge cazul ala nou pe care Matilda mi l-a dat spunandu-mi sa rezolv imposibilul iar imposibilul imi daduse toata ziua de furca si eram suparata pe el. Sau asa credeam. Nici nu mai stiu daca sunt suparat pe el sau pe mine, pe el care nu poate sau refuza sa se hotarasca daca vrea ceva de la mine sau pe mine care refuz sau nu pot sa ma hotarasc sa nu mai astept nimic de la el.

Ideea  e ca de cateva zile il evitam, o distantare ce speram sa imi ofere o viziune mai clara a ceea ce se intampla iar tabloul care incepea sa prinda contur imi dadea de inteles ca e mai bine sa pastram distanta.

Pentru mine, probabil si pentru el.

Sa ramana cu traumele, cu angoasele, cu lasitatea, cu negarea, cu nesiguranta lui cu tot – tocmai imi repetam, sorbind din al doilea pahar de vin, deja.

Apoi l-am vazut intrand, usa grea, din lemn, s-a deschis facand loc unui curent de aer rece iar scartaitul ei amortit a ajuns cumva la mine prin murmurul de voci si fara sa stiu de ce, am ridicat privirea. La cativa metri de mine, uitandu-se in jur, statea barbatul de care, cu greu, incercasem sa fug in ultimele zile. Iar acum, in timp ce ochii ni se intalneau, in timp ce un zambet parca ii misca usor coltul buzelor, furnicaturi au inceput sa-mi coboare pe sira spinarii. Palmele mi-au transpirat iar ceea ce simteam era total neclar pentru mine. Eram bucuroasa ? Eram iritata ? Eram clar agitata. Am sorbit repede o gura de vin incercand sa par cat mai impasibila in timp ce s-a apropiat de mine. Ma uitam la pasul lui masurat, la atitudinea relaxata, increzatoare si tot ce parea ca fusese bucurie s-a transformat brusc in iritare: ce naiba cauta aici ?

-          Buna seara, a salutat spre masa la care stateam. Ana, putem vorbi 5 minute ?

-          Te ascult.

-          Singuri…

-          E destul de greu sa vorbim singuri intr-un bar, nu crezi ?

Dandu-mi seama ca atitudinea si tonul imi dezvaluie toata frustrarea, m-am ridicat grabita de la masa si l-am tras cativa metri mai departe. Cand mana mea i-a atins bratul, am simtit cum ma tradeaza si e gata sa-mi traga dupa ea tot corpul.

Tine-te de plan, Ana…mi-am spus, inspirand profund si mi-am retras rapid mana tradatoare.

-          De unde ai stiut ca sunt aici ?

-          Maria…, am trecut pe la birou.

-          Trebuie sa am o discutie serioasa cu fata asta, am rabufnit.

-          De trei zile nu-mi raspunzi pe mobil, s-a intamplat ceva ? ochii lui negri ma fixau iscoditor, aveam impresia ca deja ma citeste ca pe o lectura usoara de vara.

-           Nimic, am avut treaba, am ridicat din umeri incercand sa par nepasatoare dar mi-am ferit rapid privirea.

La naiba Ana, poti sa fii mai fraiera de atat ? Te fastacesti ca o pustoaica de 16 ani. Tine-te de plan…

-          Putem sa mergem in alta parte, te rog, intr-un loc mai linistit, sa vorbim ?

-          Ce anume ? Parea obosit, preocupat dar cumva ochii lui imi spuneau: ma bucur sa te vad, mi-a fost dor de tine. Eram pe punctul de a le raspunde: si mie, cand raspunsul lui m-a adus cu picioarele pe pamant.

-          Parintii Miei, sa-i vad aici, a adus multe…ma tot gandesc daca e corect ca am luat-o pe Petra de langa ei… in plus, nu mai stiam nimic de tine , am putea vorbi ?

Sunt un afurisit de hamster, m-a izbit, alerg nebuneste pe o rotita si nu ajung nicaieri. Trebuie sa cobor din nenorocita asta de rotita. Acum. Chit ca-mi rup picioarele in coborare.

-          Stii ceva Vlad, i-am spus atingandu-l usor pe brat si de data aceasta simtind cum corpul imi sta linistit pe loc, imi pare rau ca a trebuit sa vii pana aici dar nu pot. Am deja planuri si am aratat in spate catre colegii de birou.

-          Ana…

-          Pa Vlad, vorbim altadata, i-am intors rapid spatele, constienta de tremurul nervos ce-mi cuprindea corpul si de realitatea care ma izbea inca o data.

 

M-am asezat la masa in timp ce Oana ma intreba:

-          E totul in regula ?

Nimic nu era in regula. Nu am putut raspunde, cuvintele mureau pe rand in interiorul meu, iar cele ramase se grupau intr-un singur rand: tine-te de plan, Ana…

-          Se pare ca ai nevoie de un pahar de vin, a spus Oana intinzandu-mi paharul proaspat umplut.

L-am dat dintr-o inghititura peste cap.

-           Mai toarna-mi unul, i-am zis.

-          Stii ca n-a plecat, da ? S-a asezat la bar.

Cu coada ochiului l-am vazut, in costumul lui care ii venea impecabil, la naiba, de ce trebuie sa arate asa bine, isi comandase un whisky cred, dupa culoarea caramizie si ma privea incruntat.

-          Ce a vrut ?

-          Sa stam de vorba.

-          Si ? Nu asta iti doreai ? Poate acum va spuneti naiba amandoi tot ce e de spus.

-          Nu mai pot Oana, el nu ma poate iubi iar eu nu pot sa nu-l iubesc. Singura mea sansa e sa-mi aduc din nou aminte cum sa traiesc fara el. Dar pentru asta trebuie sa stau la distanta. Mai pune-mi un pahar de vin.

-          Hei, ia-o mai usor.

-          Lasa-ma si tu acum, zau, numai de morala nu am chef, stiu ca i-am zis.

Cu coada ochiului inca il vedeam la bar si un gand idiot, a inceput sa mi se agite in cap. Imi doream sa-i arat ca nu-mi pasa, nu stiu de ce credeam ca i-ar pasa de nepasarea mea. Acum cred tot mai mult ca, de fapt, incercam sa-mi demonstrez mie ca nu-mi pasa, ca pot sa cobor din afurisita de roata pentru hamsteri. Nu stiam in acel moment ca nu o sa-mi rup picioarele dar ca va fi cat pe ce sa-mi rup gatul.

M-am intors catre Mircea, stiam ca ma place, incercase de cateva ori sa se apropie de mine dar mereu il evitasem elegant. E genul de barbat plin de el care se afisa in fiecare saptamana cu alta fetiscana de pe Instagram. In plus, eram de parere ca relatiile la birou doar iti complica viata. In schimb, era barbatul perfect pentru seara asta. Disponibil. Imi aduc aminte ca am inceput sa flirtrez cu el.

Imi amintesc rasul din ce in ce mai indraznet la orice cuvant spus desi nici macar nu-l ascultam, felul in care imi mangaiam conturul buzelor sau linia gatului, suvita data dupa ureche in timp ce tampla mea ii atingea ca din intamplare umarul in timpul unui hohot de ras. Imi amintesc cum imi umplea din nou paharul in timp ce jocul nebunesc din mintea mea ma impingea sa-i zambesc din ce in ce mai indraznet.

-          Ce naiba faci Ana ? a intrebat Oana langa urechea mea. Maine o sa-ti para rau. Hai sa plecam.

Imi amintesc o mana poposind dintr-o data ca un apropo pe piciorul meu. Eram suficient de ametita dar inca destul de treaza sa realizez ca asta nu facuse parte din planul meu iar acum trebuia sa gasesc rapid o iesire.

Si apoi imi amintesc mana lui pe bratul meu.

-          Ajunge Ana, plecam. Vocea lui fara inflexiuni imi coboara rece pe sira spinarii.

-          Hei, amice, cred ca esti in plus, a protestat iritat Mircea

-          Iti sugerez sa nu mai scoti un cuvant, ochii lui aruncau sageti iar Mircea a ramas tintuit pe loc.

-          Nu te baga, Mircea, am auzit-o pe Oana in secunda in care am si zburat de pe scaun.

M-a tarat dupa el pana la iesirea din bar unde ne-a prins din urma Oana dandu-mi pardesiul si geanta.

Tocmai ma pregateam sa zic ceva cand ea m-a strans in brate spunandu-mi:

-          Mergi acasa Ana, apoi s-a intors catre el si l-a intreabat:

-          O duci tu ?

-          Da.

Ochii lui inca aruncau sageti in timp ce respiratia accelerata incepea sa i se linisteasca usor.

Se uita la mine in tacere, furios, fara sa spuna nimic, iar eu as fi vrut sa ma revolt, sa-i urlu in fata cum de indrazneste, sa-l lovesc cu pumnii in piept …sa-i cad la piept, sa-mi intind bratele pe dupa gatul lui si sa-i sarut buzele stranse in tacere.

-          Hai la masina, am parcat aproape.

Mi-am propus sa raman pe loc, sa il sfidez in continuare dar m-am trezit ca si picioarele ma tradeaza, pasind in urma lui si tragandu-mi si restul corpului dupa ele. Clar, trebuie sa am o discutie si cu voi, mi-a trecut prin cap.

O ameteala grea incepea sa mi se instaleze in cap si o stare de rau urma dupa ea.

Mi-am  miscat picioarele dupa el pana la portiera pe care mi-o tinea deschisa si m-am prabusit pe scaunul masinii.

Nimic nu mai avea sens, ce naiba am vrut sa fac? Ce-am obtinut in afara de ameteala asta ?

A pornit masina si pe strazi adiacente a iesit rapid in Stefan cel Mare, la ora aceea era liber.

Niciun cuvant nu mi-a adresat pana cand, incadrandu-se pe Barbu Vacarescu , a izbucnit brusc:

-          Ce naiba faceai cu Mircea ?  Tipul ala e un idiot !! Ai zis-o de atatea ori !

Tine-te de plan, Ana …cuvintele abia mai soptesc…

Nu stiu daca a fost de la alcool sau de la sufletul meu rupt dar imi amintesc cum m-am intors spre el si i-am aruncat cu tot dispretul de care am fost in stare:

-          Si ce te intereseaza pe tine ? Ani intregi am fost indragostita de un tip misto si s-a dovedit a fi un idiot. Poate daca ma indragostesc de un idiot, se dovedeste in final ca e un tip misto.

Mainile i s-au inclestat pe volan in timp ce maxilarul ii pulsa , ii vedeam degetele albite in jurul volanului si-mi venea sa tip la el, sa-l rog sa spuna ceva, orice, sa nu ma lase in golul acela, sa nu ma mai lase in golul acela.

Linistea imi lovea timpanele si nu auzeam decat crapaturile sufletului meu. De unde mai ai putere sa te rupi ? Cum de mai ai bucati intregi ?

Pana pe Frederic Chopin am mai facut probabil 2-3 minute, a parcat exact in fata blocului. M-am repezit sa ies din masina iar cand am coborat in racoarea noptii, un val de greata m-a izbit, m-am clatinat pe picioare si m-am repezit spre gardul viu, in timp ce spasme imi cutremurau tot corpul. Nu stiu cand a ajuns langa mine, in timpul in care corpul meu statea chircit, chinuit.

-          Respira Ana, usor, mana lui mi-a parasit mijlocul cateva clipe si a revenit intinzandu-mi o sticla cu apa.

-          Poftim, clateste-ti putin gura.

Imi aduc aminte umilinta pe care o simteam, frustrarea, furia resimtita impotriva mea, totala capitulare, deznadejdea in fata faptului ca acum, nimic nu mai are rost, nicio fatada, nicio bravada, nicio prefacatorie, niciun joc. Nu mai aveam ce sentimente sa ascund. I le pusesem pe tava cu tot cu imaginea de betiva patetica. Am urcat cele 2 etaje sustinuta de el, i-am intins cheile fara niciun cuvant, fara sa il privesc, m-a ajutat sa ma descalt si m-a tras de mana pana in dormitor. M-a impins usor catre pat si apoi m-a invelit delicat.

-          Ramai cu mine, Vlad, am nevoie de tine. De ce nu intelegi ? In noaptea asta macar, nu-mi mai pasa …

Imi amintesc caldura degetelor lui pe obraz cand mi-a dat la o parte o suvita de par, mirosul lui invadandu-mi narile cand m-a sarutat rapid pe frunte, buzele mele care incercau sa le gaseasca pe ale lui, vocea soptita:

 – Incearca sa dormi, vorbim maine .

Si apoi usa automata de la intrare inchizandu-se sec in urma lui. Dupa care linistea. Golul. Nimicul. Nu o sa fii niciodata ea…

 

Alarma ceasului de pe telefon incepe sa ticaie accentuand durerea mea de cap. O opresc rapid si citesc mesajul primit la ora 23: “Te rog, suna-ma dimineata, vreau sa stiu ca esti ok”.

Ma prabusesc cu ochii in tavan, imi trag perna peste fata rugandu-ma sa dispar: O Doamne, ce naiba am facut ? Pana acum ii stateam aproape invelita fals in perdeaua prieteniei. Si ti-a fost bine Ana ? Mi-a fost greu…dar mi-a fost aproape… Ai coborat din roata, Ana, aproape ti-ai rupt gatul dar acum intelegi ca voi nu puteti fi altceva. Iar el a inteles ca nu puteti fi prieteni. Dar nu-mi va mai fi aproape…Nu ti-a fost niciodata, Ana…

 

Am avut nevoie de o ora sa fac un dus, sa ma imbrac si sa-mi fac curaj sa ies din casa.

Tot drumul pana la birou am privit lumea din jurul meu incercand sa vad daca-mi rade inapoi batjocoritoare. Lumea isi vedea in continuare de mersul ei firesc doar ca particica mea de lume era atat de data peste cap incat nu se mai potrivea nicaieri. In lumea mare, lumea mea mica era in deriva iar durerea de cap nu-mi lasa gandurile sa se puna in ordine, jena pe care o simteam pentru seara trecuta ma lasa fara aer.

Linistea din masina a fost intrerupta de sunetul telefonului fixat pe bord . Pe ecranul telefonului era afisat: Vlad.

Am respirat puternic incercand sa scap de nodul din gat si de greutatea din piept, in niciun caz nu puteam sa vorbesc cu el. De fapt, niciodata nu mai aveam cum sa vorbesc cu el. Cum sa-l mai privesc in ochi dupa ce aproape i-am vomitat pe pantofi, dupa ce m-am dat in spectacol cu Mircea, dupa ce i-am spus ca sunt indragostita de el si practic l-am implorat sa ramana cu mine. Dupa ce a plecat.

Cand taraitul apelului inceteaza, un mesaj soseste in cateva secunde: “Ana, raspunde la telefon, te rog.”

Poate ar fi bine sa-mi schimb numarul de telefon, ma gandesc, sa ma mut din Bucuresti, mai bine chiar din tara. Intr-o gaura de sarpe poate, iar durerea de cap ma face sa-mi promit ca nu o sa mai beau niciodata.

Ce naiba si Oana cum de m-a lasat sa fac prostia asta ? imi trece prin cap. De ce m-a lasat sa plec cu el sau sa beau atat ?

Ce-ar fi sa nu mai dai vina pe Oana si sa-ti asumi, imi spun in timp ce masina ia ultima curba spre sediul biroului, ok, m-am facut de ras, poate de asta era nevoie ca sa inchei odata pentru totdeauna povestea asta.

Virez dreapta in parcarea subterana, iau liftul pana la receptie iar cand usile se deschid dau nas in nas cu fata zambitoare a Mariei. Mult prea zambitoare pentru dimineata asta.

-          Buna dimineata ! vocea ei plina de energie imi zgarie timpanele

-          Neata, o cafea mare si un nurofen te rog, te astept in birou.

Pasesc in birou, arunc geanta si pardesiul pe cuier si ma indrept direct catre geamurile mari. Am nevoie de aer. Deschid larg unul dintre ele si privesc afara. Lumea tot nu-mi rade batjocoritor inapoi.

-          Te-a gasit aseara Vlad ? Te-a cautat imediat dupa ce ai plecat.

Un oftat imi pleaca din piept dar trag cu nesat din aerul rece de afara si-l inghesui inapoi.

-          Inchide usa Maria, te rog.

Ma asez pe scaun in timp ce fata inchide usa si se intoarce nedumerita spre mine.

-          Doua lucruri: incepand din acest moment nu raspund la niciun apel al lui Vlad Marinescu. Sunt in sedinta, nu sunt la birou, sunt la tribunal, la Polul Nord, nu ma intereseaza unde atata timp cat nu-mi transferi niciun apel. Ai inteles ?

-          Da…dar…

-          In al doilea rand: de ce naiba i-ai spus aseara unde sunt ? Spui oricui unde sunt ?!

-          Nu… dar…adica, am avut impresia ca voi…..adica…

-          Nu esti platita sa ai impresii Maria, esti platita sa faci ce ti se cere ! Iar din acest moment nu mai vreau sa aud de Vlad Marinescu si nici el nu trebuie sa stie de mine. Ai inteles ?

-          Da, vocea fetei tremura usor, descumpanita. Mai ai nevoie de ceva ?

-          Nu, poti sa pleci. Si…Maria, scuza-ma te rog, am o dimineata proasta.

-          Da, stai linistita.

In timp ce usa se inchide, inghit pastila de nurofen si iau o gura de cafea sperand ca durerea de cap sa dispara si odata cu ea si ziua de ieri.

Minunat, cea mai buna idee sa te iei de fatuca asta, de parca ea e vinovata, mormai in timp ce telefonul afiseaza un nou apel: Vlad.

Apas cu furie pe butonul de respinge apel, imi strang tamplele in palme si-mi prabusesc capul pe birou.

Tine-te de plan, Ana...

Usa se deschide iar cand ridic privirea, din cadrul ei imi ranjeste superior, Mircea:

-          Iti sta bine cand bei, sa stii, ar trebui sa o faci mai des.

Apuc primul dosar de pe birou care imi cade in mana si-l arunc inspre el:

-          Scuteste-ma Mircea, orice ai avea sa-mi spui nu ma intereseaza.

-          Ok, rade. Dar sa stii ca daca vrei sa continuam de unde am fost intrerupti aseara, eu sunt disponibil. Si iese rapid inainte de a-mi da ocazia sa gasesc ceva mai contondent.

Pana pe la ora 14 nu am facut nimic, am mai baut o cafea incercand sa-mi adun creierii dar imi fugeau repetitiv catre seara anterioara, catre lunile anterioare, deruland intamplarile iar si iar, incercand sa descopar punctul in care totul a luat-o razna complet. Punctul in care am inceput sa ma mint ca am totul sub control, ca pot sa gestionez lucrurile si sentimentele. Pe masura ce timpul a trecut si cafelele au fost baute, am inceput sa recunosc amar ca de cand s-a intors, de la reuniunea de la liceu, nimic nu a mai fost sub controlul meu. Abia la ora 15 am realizat ca apelurile incetasera de mult. Si cumva, o unda de regret m-a cuprins. Nici nu am apucat sa descifrez senzatia ciudata cand usa s-a dat brusc de perete iar Matilda a intrat in felul ei intempestiv. Silueta ei impozanta, imbracata intr-un deux pies elegant, de culoare lila, leganandu-si picioarele lungi cocotate pe tocuri imense, s-a unduit si s-a asezat cu eleganta pe scaunul din fata biroului meu.

Cum de era prietena asa buna cu mama, m-am intrebat pentru a mia oara, sunt atat de diferite. Mama se imbraca intotdeauna comod, am vazut-o pe tocuri cred, doar la nunta verisoarei mele, Matilda a cladit un puternic birou de avocatura, niciodata nu s-a casatorit, nu are copii, schimba barbatii cred  ca mai des decat isi schimba costumele elegante, mama a cautat intotdeauna linistea, nu a avut ambitii mari, a fost multumita cu postul ei de profesor de limba romana. Dupa ce a murit tata, niciun alt barbat nu a intrat in lumea ei. Dupa ce a murit tata, de fapt, nimic nu a mai intrat in lumea ei. Cu greu parca, mi-am facut eu loc sa ma strecor.

Mama este atat de calma, Matilda e tot timpul agitata. Insa atunci, in perioada bolii tatei si mai tarziu, cand a murit, Matilda a fost echilibrul nostru, ne-a sustinut pana am putut din nou, amandoua, sa stam in picioare.

-          Deci, cum stam cu dosarul nou ?

-          Pai cam stam…ii raspund luata prin surprindere. Ti-am zis de la inceput ca va fi destul de greu. Tipul s-a acoperit destul de bine si nu va fi usor sa dovedim inselaciunea.

-          Asa…astept luni un plan de bataie. Sau ai planuri pentru weekend ?   

Dintr-odata privirea ei ma scruteaza intrebator.

-          Arati ca dracu, ce ai ? Esti racita sau ceva de genul ?

-          Nu, nu stiu, sunt si cam obosita, dar o sa ma uit in weekend pe dosar si vorbim luni. Iti zic ce idei am.

-          Ok. Poate ar fi bine sa pleci acasa, te bagi in pat, bei un ceai. A… si vezi ca vorbeam mai devreme cu maica-ta intreba de tine, cica te-a sunat de cateva ori azi si nu i-ai raspuns.

-          Da ? Nici n-am remarcat, raspund si iau mirata telefonul.

-          Auzi, iti dai seama ca ma bucur, ca lucrezi pentru mine doar, dar stii…uneori trebuie sa o lasi mai usor…unde e baiatul ala frumos care iti da tarcoale de cateva luni ?

-          Hai mai Matilda, nu-mi da nimeni tarcoale.

-          Daca zici tu…hai, du-te acasa, ne vedem luni. Si sun-o pe maica-ta, era ingrijorata.

Inca strangeam telefonul in mana cand a parasit biroul. Probabil cand i-am respins ultimul apel, l-am dat din greseala pe silent iar acum aveam 6 apeluri pierdute. Inima incepuse sa-mi bata rapid in timp ce verificam: doua erau de la mama, unul de la Oana, altul de la un client, unul era numar necunoscut si ultimul de la proprietara apartamentului, probabil iar ma intreaba daca ii pot da chiria mai devreme.

De ce esti dezamagita Ana ? ma cert singura in timp ce apelez numarul mamei.

-          Buna mama, iarta-ma, am fost foarte ocupata, sper ca nu s-a intamplat ceva. Ti-am mai zis, daca nu raspund suna la Maria si-mi transmite ea.

-          Nu, nu, voiam sa vad daca esti bine si daca vii in weekend la Otopeni.

-          Sunt bine numai ca am mult de lucru …si..nu cred ca vin.

-          Si in weekend, mai mama. O sa vorbesc cu Matilda, nu se poate.

-          Ei hai…ii zic razand, ca o si vad pe Matilda ascultand de tine . Dar auzi, stii ceva, poate imi iau dosarele si lucrez de la Otopeni. Mi-e dor si de Chubby, il mai doare piciorul ?

-          Il mai doare. Veterinarul a zis ca trebuie sa mai slabeasca dar stii cum e…Auzi, vii singura ?

-          Adica ?

-          Nimic…hai ca iti fac placinta cu mere daca vii.

-          Bine mama, te pup, ai grija de tine.

Vii singura ? Intai Matilda, acum mama ? Femeile astea sigur vad lucruri acolo unde nu sunt.

Tocmai ma pregateam sa o sun si pe Oana cand isi face aparitia in usa si se prabuseste in scaun.

-          Am stat toata ziua la tribunal, numai idioti. Auzi, greu da omul de tine, bine ca am vorbit cu Maria si mi-a zis ca esti vie si nevatamata la birou. Doar ca bosumflata. Cum s-a terminat seara ? imi face cu ochiul.

-          Auzi, mai ai treaba, nu vrei sa mergem sa mancam ceva ? N-am mancat nimic toata ziua.

-          Mergem. Dar sa nu crezi ca eviti subiectul, vreau toate detaliile, clar ? Mai ales alea picante.

In bistroul din apropiere, abia atingandu-ma de mancarea din fata mea, o portie de paste cu somon, incerc sa fac fata tirului de intrebari al Oanei.

-          Sa inteleg, dupa ce ai vomitat pe el…

-          Practic nu pe el…

-          Nu conteaza, deci, dupa ce ai vomitat langa el, ati urcat la tine, te-a bagat in pat si desi l-ai rugat, a refuzat sa profite de tine. Un adevarat idiot as zice…

-          Oana…

-          Si ti-a dat cate mesaje ?

-          Unul dupa ce a plecat, cred si unul dimineata, plus doua apeluri.

-          Si n-ai raspuns la niciunul.

-          Da.

-          Iar de cateva ore bune nu a mai dat niciun semn.

-          Exact.

-          Iar tu esti suparata pentru…

-          Nu sunt suparata, la urma urmei asta vreau, adica nu are niciun rost. Am incercat, am avut rabdare, am sperat ca poate, ca totusi…nici nu stiu, uneori jur ca tine la mine dar nu mai pot Oana, cand cred ca facem un pas inainte el se trage 10 in spate. De cateva luni de cand s-a intors parca se joaca cu mine. Nu inteleg ce vrea, nici nu-mi da drumul dar nici nu ma opreste.

-          Pai poate daca i-ai raspunde la telefon ai afla raspunsurile. Eu ti-am zis de mai multe ori ca nu va inteleg pe niciunul. Ce aveti frate de pierdut ? Tu esti moarta dupa el din liceu, iar el, eu pot sa jur ca e indragostit de tine.

-          E indragostit de mine…aiurea, nu asa se poarta un barbat indragostit.

-          Pai da, un barbat indragostit nu te ia pe sus dintr-un club cand esti beata si te pipaie altul si nu te baga in pat sa dormi si sa-ti revii din betie.

-          Pai vezi ? Exact ce ziceam. Ma inebuneste ! EFECTIV ! Face toate lucrurile astea si altele la fel dar se opreste la linia aia. Si nu trece de ea. Aseara practic i-am zis ca il iubesc. Ce naiba sa fac mai mult ?

-          Sa-i raspunzi la telefon si sa stati odata de vorba deschis. Sau si mai bine, zic eu, sa te culci cu el si gata.

-          Esti imposibila Oana.

-          Nu, tu esti imposibila, Ana. Si fraiera pe deasupra. Asculta la mine, omul ala e indragostit de tine. Dar naiba stie, nu sunt psiholog, poate ar trebui sa vorbesti cu unul, poate ii e frica dupa tot ce s-a intamplat.

-          Nu stiu, m-am gandit si eu la asta dar tot nu stiu cum as putea proceda. In plus, dupa aseara, nu pot da ochii cu el. Tu realizezi ca m-am imbatat in fata lui pipaindu-l pe altul iar apoi l-am implorat aproape sa se culce cu mine dupa ce mai ca ii vomitasem in brate. Si nu mai rade pentru Dumnezeu !!!

 

In timp ce reveneam la birou sa imi iau masina, se intunecase deja. Frigul de toamna se simtea din ce in ce mai tare. Dar nu-mi pasa, ceva, undeva, era mai rece decat in sufletul meu. Felinarele se aprinsesera pe strazi insa eu nu mai aveam ce bec sa aprind in suflet. Si nici nu voiam. In intuneric si in frig, suferinta mea parea cumva mai mica, cumva mai usor de suportat. Fara o lumina care sa o expuna, aproape ca puteam sa cred ca nu exista, aproape ca puteam sa respir fara sa ma doara.

Cat de incurajatoare incercase sa fie Oana, cat adevar pareau ca au cuvintele in gura ei, eu ajunsesem din ce in ce mai convinsa ca asta trebuie sa fac. Sa mi-l scot din cap, din suflet, de data asta pentru totdeauna. Nu mai vreau sa sufar. Nu merit sa sufar. Iar speranta asta prosteasca doar asta mi-a adus. Ajunge !

Tine- te de plan, Ana…

Am condus incet catre casa, la urma urmei nu am la ce sa ma grabesc, poate era mai bine sa ma duc direct la Otopeni, sa mananc placinta cu mere a mamei in timp ce-i strecor pe furis si lui Chubby cate o bucatica iar el imi linge degetele recunoscator. Dar acum aproape am ajuns acasa. Am gasit loc de parcare destul de aproape si m-am mai bucurat de cei cativa pasi prin linistea serii si prin aerul rece.

Am urcat cele doua etaje fara graba, cu ochii urmarind mozaicul scarii si am incremenit pe ultima treapta, strangand balustrada de metal, cu mana.

Sta rezemat de usa mea, cu mainile incrucisate pe piept si privind fix la fata mea.

E imbracat lejer, pantofi sport, blugi, un tricou alb, simplu si o geaca neagra ce-i atarna pe un brat. Si pare linistit, nu agitat, nu fastacit, nu nervos, nu incurcat …in niciunul din felurile in care ma simt eu acum.

-          Buna Ana, te asteptam.

-          De cand stai aici ?

-          Nu conteaza. Pot sa intru cateva minute ?

As vrea sa ii spun nu, mintea mea incearca sa-si aminteasca singura propozitie pe care mi-o tot repet de cateva zile ca un laitmotiv dar ramane blocata, incapabila. Numai mainile ma tradeaza iar si deschid usa, invitandu-l cu un gest inauntru.

Imi fac de lucru aprinzand luminile, dezbracandu-ma de pardesiu, incercand sa trag de timp  pana cand imi gasesc o masca, in spatele careia sa ma ascund si sa-mi regasesc cuvintele.

-          Pot sa merg pana la toaleta ? Astept de ceva timp…

-          Da, sigur. Imi pare rau. Bei un pahar cu vin ? desi vinul e ultimul lucru pe care mi-l doresc. Dar trebuie sa-mi tin mainile ocupate, mainile care mereu ma tradeaza si fac lucruri de capul lor.

-          Da, revin imediat.

Ma uit rapid in oglinda de pe hol, la fata care ma priveste cu ochii ei mari, albastri, ce mai devreme erau tristi iar acum par speriati, imi netezesc niste cute invizibile de pe camasa rosie din matase si de pe pantalonii negrii, eleganti.

Tine-te de plan, Ana – imi regasesc laitmotivul si i-l spun fetei care se uita la mine din oglinda, cerandu-mi ajutorul.

Ma indrept catre dulapul din bucatarie unde stiam ca am o sticla de vin rosu, o asez pe blat, scot doua pahare si cu maini tremurande scotocesc in sertar dupa desfacator.

-          Iar nu raspunzi la telefon, Ana.

Tresar, aproape sa scap sticla din mana si refuzand sa ma intorc ii raspund:

-          Da, scuze, chiar am foarte multa treaba, un caz nou, Matilda ma bate la cap cu el, trebuie sa muncesc si in weekend, vrea luni un raport si sunt in urma tare - vorbesc intr-una incercand sa acopar bataile inimii mele. Fir-ar, sigur o sa le auda.

Il simt cum face doi pasi catre mine si ma intorc rapid intinzandu-i paharul cu vin, incercand astfel sa-l opresc din inaintare si punand un obstacol intre noi.

-          Poftim ! iar degetele mele se retrag rapid de langa ale lui si se repliaza pe paharul meu.

 

Mainile mele tin amandoua piciorul paharului. Nu trebuie sa le las de capul lor, in libertate, le agat de pahar si le repet sa stea acolo.

-          Cred ca trebuie sa lamurim niste lucruri, buzele lui se misca al naibii de ademenitor iar mie imi vine sa-mi trag palme si sa ma trezesc.

Ce naiba ai ? ma intreb. Revino-ti !

-          Ok, ii raspund, sa vorbim, ce anume vrei sa stii ?

Usor descumpanit, rotind paharul de vin in mana, ia o gura din lichidul rosu:

-          De exemplu de ce nu-mi raspunzi la telefon de cateva zile. S-a intamplat ceva ? Am facut ceva si te-am suparat ?

Ma uit la el ca o proasta si simt cum furia creste in mine, simt ca pot sa-i privesc buzele fara sa-mi mai para ademenitoare:

-          Asta ai venit sa ma intrebi ? Pentru asta ai stat la usa…cat ? O ora ? Doua? Trei ? Ca sa stii daca m-ai suparat ? Din lunile astea atat ai inteles tu ? Din seara trecuta ?

-          Credeam ca suntem prieteni, Ana si dintr-odata ma respingi si nu …

-          Sa nu spui ca nu intelegi de ce….sa nu spui ca suntem prieteni, vocea mea abia se aude coplesita de revolta

Aseaza paharul cu vin pe masa din bucatarie, eu inca il strang pe al meu cu ambele maini ca o pavaza, mai face un pas catre mine in timp ce ochii lui cersesc ceva dar nu reusesc sa inteleg ce.

-          Ce vrei de la mine , Vlad ? Ce vrei tu de la mine?

-          Nu stiu ce vreau Ana … sau de fapt, stiu, vreau multe dar nu stiu cat iti pot da eu, nu cred ca-ti pot da cat meriti…nu dupa tot ce s-a intamplat cu Mia – vocea lui ragusita abia se aude

-          Mia, izbucnesc, aproape ca am ajuns sa o urasc pe Mia. Si stii de ce ? Nu pentru ca te-a facut fericit ci pentru ca te-a lasat nefericit.

Cuvintele mele par ca-l izbesc si-l fac sa ezite in ultimul pas care ne mai desparte.

-          Iesi afara Vlad ! Pleaca !

-          Ana…

-          Iesi afara, Vlad, numele lui parca imi mangaie buzele pentru ultima data, iesi afara. Si nu ma mai cauta.

-          Te rog Ana, nu-mi cere asta.

-          Pleaca Vlad, oricum nu ai fost niciodata cu adevarat aici.

Lacrimi calde incep sa-mi alunece pe obraz in timp ce fata lui e sfasiata de durere.

-          Ana….mana i se intinde usor spre mine dar mainile mele stau stranse pe piciorul paharului de vin. Si nu ma tradeaza. Doar lacrimile aluneca in tacere. Linistit, fara suspine, ca niste cuvinte ce nu au mai fost rostite si au amutit.

Se intoarce catre usa, il vad cum isi ia geaca abandonata pe un scaun.

Tine-te de plan Ana, imi spun in timp ce lacrimile curg in tacere si ating paharul cu vin.

Face o miscare spre usa si apoi se intoarce brusc, lasa geaca sa cada pe jos si din doi pasi e langa mine. Ma trag rapid o jumatate de pas, cat e intre mine si blatul de bucatarie dar ma trezesc prinsa intre blat si bratele lui ce acum stau de-o parte si de alta a mea. Imi trage paharul din maini si il aseaza alaturi. Mainile ma tradeaza din nou si-mi cad moi pe langa corp.

Fata lui e atat de aproape de a mea incat nici nu-i mai disting trasaturile, ii simt rasuflarea ce miroase usor a vin si parfumul care-mi imbata narile.

-          Nu pot sa plec Ana, oricat mi-ai cere asta, vocea lui e ragusita, aproape de buzele mele, vibreaza jucandu-se parca usor pe ele.

Mainile lui parasesc blatul si se strang in jurul fetei mele, fruntea lui se lipeste de fruntea mea.

-          Intelegi ? Nu pot sa-ti spun mai mult acum, nu stiu daca e suficient, dar stiu ca nu pot sa plec.

Fruntea lui paraseste fruntea mea, mainile imi tin strans fata, ochii lui se uita tinta in ai mei cautand un raspuns. Nu sunt tristi, nu sunt speriati, ochii mei au capitulat de mult, au deschis portile iar el e de mult in sufletul meu scotocind si intelegand totul. Buzele lui le strivesc pe ale mele, cu nesat, cu foame, ca dupa o asteptare de 10 ani, mainile ii ratacesc nebune pe corpul meu, ma trage aproape, ma doare disperarea cu care ma strange.

Un geamat imi scapa din gat, mainile imi pornesc si se infasoara in jurul lui, ii mangaie fata si parul, ii mangaie bratele musculoase si spatele puternic in timp ce buzele lui ratacesc fierbinti pe ochii mei, pe buze, pe obraji si in jos pe gat.

Il trag si mai aproape in timp ce un gand imi zboara din cap:

Care plan, Ana ?

 

foto by pixelsandme