Libera

 

De cateva zile tot evit subiectul asta: testarea in scoli.

Pana acum, eram revoltati ca de ce nu se testeaza, ca uite, alte tari o fac.

Acum ca au ajuns testele din saliva in scoli si din scoli in manutele noastre, ne-au dat greu, ne-au dat de olimpiada. Iar din multitudinea de comentarii auzite, cel mai halucinant mi s-a parut urmatorul: nu e bine, deoarece noi ce facem apoi cu testul de saliva folosit ?

Il aruncam in gunoiul menajer sau trebuie sa vina biohazardul sa il ia ? Categoric biohazardul, ca doar e proba biologica. Serios ? Dar cand scuipati pe strada cum e ?

Si de ce am evitat subiectul ? De gura lumii.

Eu nu sunt psiholog dar ca tot romanul ma pricep un pic si la psihologie. Cum de unde? De pe net, evident. E fix ca faza cu medicina, nici nu stiu de ce fraierii aia se mai omoara 6 ani in facultate, cand noi, pe net, ne gasim in 30 de minute diagnosticul si nu asa oricum, ci ala care ne convine.

Mi-e si frica de ziua in care o sa incepem sa ne pricepem si la aviatie.

Sa revenim la psihologie. Asa cum se stie, foarte multe dintre problemele, fricile, insecuritatile, limitarile noastre vin din copilarie. De la parinti. Cum de unde stiu ? Nu v-am spus ? De pe net.

Deci si mama mea, aliniata trendului distructiv al parintilor, m-a biciuit sistematic cu doua angoase: “tu sa taci mama, sa ai respect” si “gura lumii”

Toata perioada copilariei, adolescentei si prima jumatate a vietii de adult, am tacut si am avut respect.

Despre respect as vrea sa fac o mica paranteza, de copil fiind mi s-a parut nedreapta faza asta cu respectul. Ideea de a respecta pe cineva strict prin prisma faptului ca are o pozitie sau o varsta. Din punctul meu de vedere, respectul trebuie castigat iar odata dobandit nu e ca si cand nu ar avea data de expirare. Dar am tacut, pentru ca adanc era inoculat in creierul meu. Si am respectat o multime de oameni care nu meritau in fapt niciun respect. Si am tacut pana spre 40 de ani cand am simtit ca ma sufoc daca mai tac. Si am descoperit ca am voce iar in clipa in care am avut voce am avut libertate iar libertatea mi-a adus putere. Sa respir.

Ca o a doua paranteza: acum cativa ani, pe vremea cand mancam mai des in oras, in timp ce ma pregateam sa savurez o salata, am descoperit ca din interiorul ei, cineva imi face cu manuta fericit. Un limax imens se destrabala in sosul meu de salata, plutind pe o frunzulita ca pe o saltea gonflabila in mijlocul unei piscine.

Poate altii cu bila mai sanatoasa, ar fi salvat limaxul si ar fi mancat in continuare, hm, un pic de proteine.

Eu insa mi-am luat infuriata farfuria, m-am intors la tejghea si cu un aer de superioritate, le-am zis ca daca as fi vrut sa mananc o salata cu melci, as fi ales un restaurant frantuzesc. Le-am intors spatele tantosa si am plecat. Atat. Nu am cerut alta salata, nici banii inapoi.

Cu mintea de atunci, eram tare mandra de mine - le-am zis-o eu. Cu mintea de acum realizez ca probabil s-au uitat la mine ca dupa o nebuna, neintelegand de fapt ce m-a deranjat.

Dupa cateva zile, mancam de pranz intr-un mall, cu o prietena. In timpul mesei apare fata ei, de 16 ani, isi cumpara o portie de taietei cu legume, ia o gura si se ridica brusc.

In spatele ei, noi intrebam: 

- Ce s-a intamplat ?

- Taieteii astia au gust de mucegai.

A revenit dupa cateva minute, cu o alta portie de mancare, spunand:

- Le-am zis de fata cu toata lumea ca omoara oamenii, sa guste din mancarea mea sa vada ce gust de mucegai are. Au retras imediat jumatate de galantar de la vanzare si mi-au zis sa-mi aleg altceva, indiferent de pret.

Am privit-o ca pe eroina mea. A fost o lectie de viata data de o pustoaica de 16 ani. 

Alta generatie. Dar lor nu li s-a spus “tu sa taci, sa ai respect”.

Daca de “tu sa taci” am reusit sa scap spre 40 de ani, ei bine, “gura lumii” inca se tine de mine scai.

Gura lumii e un fel de bau bau mitologic care iti dicteaza fiecare actiune si inactiune dupa bunul ei plac. 

Problema cea mai grava cu gura lumii e ca in realitate, niciodata nu-i poti face pe plac.

In permanenta e nesatula, cameleonica si mare amatoare de distractie pe seama ta.

In realitate, lumea are gura pentru simplul fapt ca tu nu i-o inchizi.

Iar atitudinea cea mai potrivita sa inchizi gura lumii, e sa nu-ti pese de ea.

Nu este simplu sa ajungi sa nu iti pese de gura lumii odata ce ai crescut sub umbra ei. Tu fiind mica, lumea parea mare iar gura ei si mai mare. Aveai impresia ca daca ajungi in gura lumii, locul e fara scapare, din gura lumii singura directie e spre fundul pamantului, iar din fundul pamantului nu trebuie sa-ti mai explic in ce stare iesi.

 Eu nu am reusit in totalitate sa scap de gura lumii, uneori mai simt frisoanele ei, reci, pe sira spinarii .

Intr-o oarecare masura ma bucur cand le simt, pentru ca imi reamintesc in permanenta sa-mi invat copilul sa aiba respect dar sa nu taca precum si ca, daca o asculta,  gura lumii il duce in fundul pamantului cand, de fapt, drumul lui e spre inaltul cerului.