Descântec
De te-aș chema
...
Ai ști să vii ?
Ți-aș presăra
cărare
Din gândurile
mele, care
De multă vreme-ți
dau târcoale.
Sau ți-aș picta
indicatoare
Din visele ce ți
le-nchin
Noapte de noapte
când, meschin,
Somnul mă prinde
și mă trage
Din monologul
ce-am purtat
În așternutul
frământat.
În timp ce tu,
Nălucă a
închipuirii mele
Ce stai cu chipul
nemișcat,
Asculți în
întuneric șoapte
Ce n-au curaj să
se transforme-n fapte.
Alei întinse ți-aș
pava
Să te îndrume
către viața mea,
Cu zeci sau sute
de scrisori
Ce tot ți-am
scris întinsă jos, sub nori.
Dar le-am lăsat
apoi în vânt
Sau ploii pradă,
până când
Cuvintele s-au
scurs ușor,
Lăsând în urmă
albul gol
Al foii ce nu
vrea să-ți spună
Că te iubesc ca o
nebună.
De te-aș chema
...
Daca ai ști,
De aș avea curaj
să-ți spun să vii,
De aș deschide
ușa larg
Iar inima mi-aș
așeza-o-n prag,
De i-aș lăsa
bătăile în libertate
Să-ți fie
călăuze-n noapte,
Oare ai asculta
ce-ți cântă ele ?
Și-ai vrea apoi,
să urmărești semnele mele ?
Și-n fața casei,
tu, adus de ele,
Găsindu-mi inima
lăsată-n prag,
Având miros de
dragoste, dulceag
Și fiindu-ți
sufletul înfometat, pribeag,
Ai vrea s-o guști
?
Să te înfrupți
cu-a ei savoare
Și-apoi întins
sub luna mare,
Să-mi spui,
zâmbind:
-
O,
mică vrăjitoare,
De-am să adorm, să nu dispari.
Ci-n zorii zilei corpul să-mi presari
Cu sărutări.
Și-ți jur că atunci, am să m-opresc
Din căutări.
Și-n vraja ta, din clipa aceea, am să mă las
De tine, tras.
.jpg)
Comentarii
Trimiteți un comentariu